Rugăciunea lui Iisus este o rugăciune scurtă, dar puternică, cu rădăcini în tradiția creștină estică, în special în comunitățile monahale. Se crede că originile sale se trag din biserica creștină timpurie, unde a fost promovată de Părinții Pustiei în secolul al IV-lea ca un mijloc de cultivare a păcii interioare și a unei amintiri constante a lui Dumnezeu. Simplitatea și directitatea rugăciunii o fac un instrument pentru rugăciunea contemplativă, adesea repetată ca parte din practica Rugăciunii lui Iisus pentru a invoca mila lui Dumnezeu și a întări relația cu Hristos.

Este folosită pe larg în tradițiile ortodoxe estice, catolice estice și în unele tradiții anglicane, mai ales în contextul disciplinei spirituale și al practicilor ascetice. Rugăciunea este, de asemenea, o parte integrantă a „Rugăciunii Inimii” sau a „Hesychasmului”, care se concentrează pe rugăciunea tăcută și continuă și pe atingerea unirii spirituale cu Dumnezeu. Rugăciunea este adesea rostită folosind un șnur de rugăciune (komboskini), fiecare nod reprezentând o repetiție a rugăciunii, ajutând la o practică de rugăciune concentrată și meditativă.